Mihai ȘORA
► Într-o bună zi, locuitorii Insulei găsiră pe plajă un om, căruia destinul și curenții oceanului îi purtaseră luntrea pe acel țărm.
Văzându-i că vin spre el, omul se ridică în picioare.
Nu semăna cu ei.
Toți se uitară lung și se mirară: de ce venise tocmai pe Insula lor, ce urmărea și ce aveau să facă acum cu el? Cineva spuse că cel mai bine era să-l trimită pe naufragiat de unde venise, să-l expedieze înapoi, în țara lui. „Și cât mai repede! Oricum nu-i va plăcea la noi, adăugară alții, așa departe de casa lui“.
Dar pescarul, cunoscând capriciile oceanului, zise:
„Dacă-l trimitem înapoi, cu siguranță va muri înghițit de ape, iar eu nu vreau să-l am pe conștiință. N-avem decât să-l ținem aici, cu noi.“
Și îl luară cu ei.
Îl duseră într-o parte nelocuită a Insulei, într-un grajd care odinioară fusese al caprelor și care de multă vreme era pustiu. Îi dădură de înțeles că trebuia să stea acolo și îi arătară niște snopi de paie, într-un colț: „Ai voie să dormi pe paiele acelea!“
Apoi închiseră poarta grajdului cu un lacăt, se întoarseră la treburile lor și continuară să-și ducă viața ca înainte.
Într-o dimineață, străinul își făcu apariția în sat.
Vederea lui iscă o mare zarvă. Îl luară pe sus și începură să țipe la el. El încercă să le spună că îi era foame, că nu mâncase de câteva zile și că poate s-ar îndupleca să-i dea ceva de-ale gurii. „Așa este, spuse pescarul. Nu putem să nu ținem seama de el, dacă tot stă pe Insula noastră. Trebuie să-l ajutăm cumva.“
Dar oamenilor li se făcu teamă. „Nu putem să-i hrănim pe toți cei care vin la noi…“, zise băcanul, „n-o să ne mai ajungă nouă și vom muri de foame…“.
Atunci pescarul sugeră să i se dea străinului de lucru, iar, în felul acesta, să-și câștige porția de mâncare. „Și, adăugă liniștit, ar munci pentru un salariu mai mic decât al oricăruia dintre noi. Oare cârciumarul nu i-ar putea găsi de lucru pe la bucătărie?“
„Dacă l-aș lua la mine, la bucătărie, n-ar mai intra nimeni în cârciuma mea!“, mormăi cârciumarul. „N-ai decât să-l iei tu!“
Dar barca pescarului nu avea decât un singur loc.
Tâmplarul își aminti cât de prost încropită era luntrea care-l adusese pe Insulă. Pesemne că străinul habar n-avea să țină în mână un ciocan sau un fierăstrău.
Căruțașul spuse: „Uitați-vă cât e de pricăjit! Eu am nevoie de un om zdravăn, să poată căra greutăți!“
Cât despre preot, îi părea rău, dar vocea străinului chiar nu se potrivea cu restul corului.
„Nu ne mai rămâne decât să ne ocupăm cu toții de el“, spuse atunci pescarul. „Gândiți-vă: l-am primit aici; chiar dacă nu e de-al nostru, suntem totuși răspunzători de soarta lui.“
În cele din urmă, cârciumarul fu de acord să-i dea omului niște resturi de la porci; apoi îl duseră din nou în vechiul grajd al caprelor, ferecară și mai bine porțile, încât să nu tulbure din nou ordinea publică.
Dar, din clipa aceea, străinul nu le mai dădu pace.
Nu-l chemaseră pe Insula lor și uite că era acolo. Faptul că tocmai îl ajutaseră cu niște hrană nu rezolvase problema, dimpotrivă. Îl primiseră pe Insula lor și, odată primit, făcea parte din viața lor. Le bântuia zilele și nopțile.
Când vorbeau despre el, bărbații se simțeau mereu amenințați.
Femeile stăteau în bucătărie și nu le dădeau voie copiilor să se apropie de grajdul din partea cealaltă a Insulei.
Învățătorul le povestea despre sălbatici și despre apucăturile lor.
„Mănâncă direct cu mâna, spunea cârciumarul, ba chiar mănâncă și oasele!“
„O să vină și o să te înghită dacă nu-ți termini supa!“, își amenința câte o mamă copilul.
„Elevilor mei le e frică de el“, se plângea învățătorul cârciumarului.
„Sunt sigur că, dacă ar putea, ne-ar omorî pe toți“, socotea polițaiul.
„Străinul răspândește teroare în tot orașul“, apăru scris în ziarul local, cu litere mari și negre.
Oamenii deveniră tot mai agitați. Groaza se înstăpânise pe Insulă.
Iar oamenii începură să vocifereze.
„Trebuie să facem ceva înainte să fie prea târziu!“
„Avem deja o mulțime de griji!“
„E un străin! N-are ce căuta aici!“
„Să plece!“
... ◄
Dragi prieteni,
nu vă voi spune sfârșitul poveștii, căci poate veți ajunge la ea.
Până atunci, faceți, vă rog, acest exercițiu: înainte de a o citi în întregime, spuneți-le copiilor voștri să-i dea un final. Veți fi surprinși să aflați cât de mult diferă acesta de finalul pe care-l găsesc îndeobște adulții.
Mihai Șora
1 februarie 2020
___
Armin Greder, ‘Die Insel’,
Sauerländer Verlag, 2002. ... See more
